Concediu!!!!!!!!!!

Mai am 10 minute si intru in concediu. Maine la ora asta o sa fiu in Roma, intr-o binemeritata pauza de 2 saptamani.

Dupa 6 luni de munca asidua, fara pauze si libere, dupa mult, mult, muuuult stres si oboseala incepe si concediul meu.

Abia mai rezist pe scaun, tentat la fiecare secunda sa o iau la fuga inspre usa, mai ales ca seful nu e azi la birou. Am rabdare.

Sper sa scriu multe povesti in linistea din Sardinia! Tempio Pausania, here i come!!!!!

Promit ca o poveste o sa impartasesc si cu voi, cei 2-3 unici care ma cititi (daca se poate spune asa, avand in vedere cat de rar scriu).

Aumai ramas 8 minute……7….6…..5…4…..3….2….1……………………………………………………..

Nervi si istericale

Nu am mai scris de mult, de prea mult timp. Si sunt suparat. Am inceput “Usa interzisa” a lui Liiceanu. Si ma enervez tare cand vad cata pasiune puneau si pun in scris oamenii descrisi acolo. Cum se dedica total scrisului si se inchid in casa.

Cum sa fac si eu asta cand trebuie sa muncesc, sa platesc chiria si toate cacaturile astea de zi cu zi care ma afunda treptat si sigur in mediocritate si rutina? Asa ca de nervi am inchis cartea si m-am apucat de “Romanul adolescentului miop”. M-am enervat si mai tare cand mi-am recunoscut indolenta si lipsa de vointa in descrierea lui Eliade. Si am aruncat-o si pe asta inapoi in biblioteca. Ma consolez cu faptul ca Eliade a ajuns unde si cine a ajuns. Nici nu stiu ce imi doresc mai mult: sa scriu sau sa ajung mare prin scris. Cred ca asta e meteahna celui care scrie (nu ma gandesc la mine ca un scriitor, mi se pare enorm de departe asta); cand sa invat atatea lucruri, cand sa citesc atatea?

Visez sa castig la loto si sa ma izolez undeva (da, e o insula pustie, cu palmieri si zgomot de valuri), si sa ma inchid intr-un glob, doar eu si randurile; dar pana atunci?

Si mai e si ziua mea azi! Happy Birthday to me, ta dadada dadaaaaa!….stiu, trist.

Ce am mai citit…

Din cauza caldurii si implicit a lenei care m-a cuprins nu mai scriu despre cartile astea; au fost cateva saptamani in care am tot citit.

Am terminat “Toate panzele sus!’ de Radu Tudoran.

Am terminat “Descult” de Zaharia Stancu.

Am terminat “O calatorie spre centrul Pamantului” de Jules Verne.

Am terminat “Changi” de James Clavell.

Am inceput “Hristos rastignit a doua oara” de Nikos Kazantzakis.

Am inceput “O coborare in infern” de Doris Lessing.

Am inceput  ”Maestrul si Margareta” de Mihail Bulgakov.

Am reinceput “Daniel Martin” si “Mantisa” de John Fowles.

…ca sa nu uit!

Cismigiu $ comp. Buna dimineata, baieti!- Bajenaru Grigore

Stiti povestea aia in care eu eram tare suparat ca baietii de la Jurnalul National, care se ocupa ei cu scos carti pe piata la banda rulanta, si de lene mai pun puncte-puncte prin text, ca ce pizda masii!, romanul cumpara cartea ca sa o puna in biblioteca sa dea bine, nicidecum sa o citeasca?

Ei bine, nu m-am invatat minte. Si bucuros din cale afara ca am mai dat peste o carte cu adolescenti si liceeni, genul de carte pe care il cam savurez in ultima perioada, bag mana adanc in buzunar si scot 11 lei sa nu ma plictisesc in metrou.

Si ajung acasa; si deschid cartea. Si avid eu de lectura incep sa citesc inca de la coperta interioara. Si ajungand la “cuvantul inainte” al cartii, nespus ma bucur cand aud ca e o editie aparuta in timpul comunismului la care s-au adaugat si cele 2 capitole pe care cenzura vremii le-a socotit nedemne de lumina tiparului. Si imi zic, in sinea mea interioara: iote-te frate ca se poate!

Si plin de elan tovarasesc purced la lecturarea textului, litera cu litera, sa sorb tineretea liceenilor descrisi acolo. Si mare!, nu mica imi fu surpriza cand dupa niste pagini vad ca textul e trunchiat iarasi de perfidele puncte-puncte (care ma gandesc eu ca nu au nicio vina, sunt acolo sa le injure lumeamin locul alaora vinovati); si nu e trunchiat asa…oricum…ci la modul nesimtit.

E trunchiat pe sistemul urmator:

- Bai Gicule! ce carte scoatem noi saptamana asta?

- Ceva cu Cismigiu sefu’ sa traiasca mana ta care imi da ea de mancare!

- Bun! Fii atent aicia la mine ca eu iti dau de mancare, cate pagini are cartea aia?

- Da Doamne Dumnezeule boierule de unde vreai sa stiu eu? Sa tot aiba colo…la vreo 300 de pagini.

- Aha, deci uite atent la mine Gicule, mai iei tu si mai pui niste puncte- puncte prin carte sa iasa la fo 250 asa… ‘teles?

- ‘Les sefu’! Sa traiti! Da tai de undeva anume? ca eu nu ma pricep, eu cu munca aicia ca nu ma duce pe mine capu’

- Gicule, tai dupa cum iti taie capu’ ala prost tie…mie sa imi aduci 250 de pagini, ca daca nu, ma taie aia de sus; si daca ma taie aia de sus nu mai are cine sa te hraneasca pe tine Gicule, ‘telesumai?

- Gata sefu’ se poate!

Si uite asa m-am tezit eu cu o carte din care nu am inteles nimic, o insiruire proasta de cuvinte si text insirat alandala, fara noima si pus acolo in carte ca sa dea la tipar si sa iasa banu’ frate!

Si pentru ca sunt cu adevarat norocos si eu oricum pricep ceva mai greu ce citesc si uneori tre’ sa citesc de cate 2 ori ca sa inteleg odata baietii de la J.N. mi-au facut un cadou: au chitit ei care capitol e mai greu de inteles si mi l-au bagat de 2 ori in carte sa inteleaga si mintea mea care este. Si pentru ca daca l-au bagat de 2 ori nu le mai iesea la numaratoarea paginilor au scos un capitol. Tin sa le multumesc, probabil ca oricum nu intelegeam nimic daca il citeam; uite cum se gandesc ei la linistea mea interioara si imi potejeaza circumvolutuinile de stres si nedumerire.

Multam’ fain, Jurnalul National! Tin sa va multumesc pentru grija arata. Si pentru ca m-am hotarat brusc ca vreau sa ma fac baiat destept va promit cu mana pe fundita si cu curu pe olita ca am sa fac…ba nu!, lasa..ca nu mai cumpar nimic de la voi.

Later Edit: pe ala de a scris “Cuvant inainte” il cheama Paul Cernat; o mica parte din text o gasiti aici.

Frank L. Baum- Viata si Aventurile lui Mos Craciun. Vrajitorul din Oz

Eu cred din nou in Mosu’. Atat pot spune dupa ce am citit Viata si Aventurile lui Mos Craciun. Abia astept sa vina iarna si sa ma trezesc din ora in ora in Noaptea de Craciun sperand ca o sa il vad pe Mosu’ cand imi pune cadourile sub pom.

Aviz rautaciosilor: Mosu’ nu e Leonard Doroftei ci chiar Mosu’ cu barba alba si haine rosii, care face hohoho! si pleaca in zgomot de cling-cling zurgalai inainte sa il vezi. E Mosu’ in care am incetat sa credem cine stie cand, pacaliti de cine stie cine, e Mosu’ care mai e acolo, adanc, in inima noastra de copii ai basmelor; de copii care au bunici la sat, cu case fara etaj si soba fierbinte. Cu bunici care spun povesti frumoase, care te trezesc dimineata sa bei lapte cu cozonac si te trimit afara sa aduci lemne.

Si tu, mic fiind, mic de tot, iesi zgribulit si iti faci carare pana la magazie, in zapada mai inalta decat tine, constient de importanta misiunii tale. Si aduci lemnele in casa, te scuturi pe picioare la intrare si zapada cade si face o balta in fata usii casei bunicilor. Si inauntru miroase a carnati, a friptura de porc, a racitura cu muuult usturoi, miroase a familie, a rasete, a bunica  si a mama, a foc la soba.

Ahh, ce dor mi s-a facut de copilarie, cat as vrea sa il mai astept pe Mosu’ toata noaptea, cat as vrea sa mai stau langa bunicul meu drag si sa ii ascult vocea linistitoare si sa ma minunez de cate povesti stie, sa gandesc iar ca un copil….

Eu cred din nou in Mos Craciun!

=====================================================

Despre Vrajitorul din Oz nu prea am multe de spus. E povestea pe care o stiti cu totii, sincera si naiva.

John Fowles- Copacul

Intrucat John Fowles e unul din scriitorii mei preferati, cu care rezonez intru totul, pregatesc o recenzie documentata, argumentata si pasionata la cea mai tare carte pe care am citit-o de cand l-am descoperit.

Georges Simenon- Pisica. Casa de pe canal

Nu prea stiu cum sa incep. M-a cam rascolit stilul celui care l-a inventat pe Maigret.

Am luat cartea de la Adevarul mai mult din curiozitate si pentru ca nu aveam ce sa citesc in ziua aia in metrou. Am terminat cartea pentru ca o incepusem si vroiam sa vad cat rezist (suna destul de logic, nu?).

Mai intai, despre Pisica. Sincer sa fiu, nuvela asta m-a cam ingretosat si speriat in acelasi timp. Sper sa nu ajung niciodata sa imbatranesc atat de urat ca personajele povestirii. Plus ca atmosfera descrisa e asa… imi aduce aminte de copilarie.

In Galati, in blocul in care m-am nascut, la etajul 2 (eu stateam la 3), locuia un cuplu de batrani. Erau ciudati tare, singuri, fara copii, nu comunicau cu nimeni; el era surd, ea nu mai iesise din casa de cativa ani buni. Insa, cand ma gandesc la ei, imi aduc aminte mereu zilele cand ea gatea. Era groaznic. Cand scoteam capul pe geamul de la balcon ma plesnea (efectiv asa simteam, o plesnitura si o usturime fizica) peste nas un miros fetid, de mancare facuta din varza acra statuta, cu cine stie ce ingrediente expirate. In fine, era ceva groaznic de descris.

Ani mai tarziu cand nu mai stiu prin ce imprejurari maica-mea ajunsese sa ii faca vizite babei, am aflat si picanterii din viata conjugala a cuplului de sub mine (eram, carevasazica, confidentul mamei). Ideea e ca lectura Pisicii mi-a adus aminte foarte mult de sotii Stan (asa ii chema) si m-a facut sa ma gandesc la batranetile mele. Sa ma gandesc in sensul de a imi fixa acolo, in sertarasul mintii un obiectiv: asa nu!.

Trecand peste impresiile subiective, e o lectura interesanta despre orgoliul uman dus la extrem; despre grotesc si natura umana dezvelita de hainele frumoase cu care obisnuim sa o impodobim in imaginatia noastra. E vorba despre rautate gratuita, o rautate care iti pare fireasca atunci cand citesti textul, despre adulter, iarasi ciudat de firesc descris in text.

Insa, e enorm de PLICTISITOARE!

=========================================

Casa de pe canal e scrisa cam in aceeasi maniera ca si Pisica, insa e ceva mai interesanta. E vorba despre o tanara fata nascuta la oras si ramasa orfana, care ajunge undeva la tara, la niste rude ale mamei. Rude ciudate, insemnate de o boala care e transmisa tuturor membrilor si…; ma rog, nu imi place sa scriu despre carte in recenziile mele. Prefer sa descriu ce am simtit si cum mi s-a parut; cine vrea sa citeasca sa citeasca.

Ce am simtit si ce mi s-a parut? Hmmm…fata aia era cam curva, baiatul ala mai mic era cam prost, familia aia era cam ciudata, baiatul ala mare era si el prost, dar avea impresia ca e mare destept.

Ma gandesc ca daca asta reusesc sa spun despre o carte dupa ce am terminat Literele sunt 2 variante: ori sunt eu foarte prost si nu am inteles nimic ori e cartea foarte proasta si nu merita citita. Probabil ca adevarul e undeva la mijoc, pentru ca nu cred ca sunt prost si nici Simenon nu cred ca a scris carti foarte proaste.

Actiunea e putin cam dezlanata (nu cred ca Simenon a fost multumit dupa ce a publicat-o) si se termina atat de abrupt incat efectiv nu intelegi de ce ai ajuns la ultima pagina.

Per total, au fost 11 lei cheltuiti cam prost, nu e o carte pe care o sa o citesc si a doua oara. Baietii Oamenii (i am politically correct) de la Adevarul nu au facut cea mai buna alegere; ar fi putut de exemplu sa il publice pe Maigret si, cred eu, ar fi avut niste vanzari mai bune.

P.S.: dupa lectura cartii de mai sus m-am apucat repede-repejor de citit Frank L. Baum cu “Viata si Aventurile lui Mos Craciun. Vrajitorul din Oz”…Iuhuuuu!!! Now we’re talking!

Mihail Drumes- Elevul Dima dintr-a saptea

Am citit cartea pentru ca eram curios cum scrie Drumes. Uitasem ca demult, in copilarie, citisem “Invitatie la vals”.

Nu pot sa zic decat ca sunt foarte incantat; e o lectura care te spala de maturitate, o lectura vie, care pe mine m-a captivat de la prima pagina si m-a facut sa nu mai pot sa las cartea din mana. Au ajuns sa tipe la mine gardienii din metrou sa ma dau jos ca s-a terminat magistrala.

E o carte pe care as lua-o in vacanta, o carte care ma face sa ma simt iar tanar, sa tresalt si sa ma bucur ca un copil. Ma simt mult mai bine si mai relaxat de cand am citit-o.

Un singur autor m-a mai facut sa ma simt asa. E vorba de Radu Tudoran si ciclul de romane, Sfarsit de mileniu, pe care vi-l recomand din toata inima daca inca nu ati apucat sa il frunzariti. Va spune mandea ca nu o sa va saturati de citit (ca sa va fac si mai curiosi, a scris “Toate panzele sus”).

Acum, ca sa ne intoarcem al oile noastre si sa tragem o concluzie,  e o carte pe trebuie sa o deschizi cand te simti obosit, cand simti nevoia sa te rupi de lume, sa visezi si sa te intorci in anii frumosi ai liceului.

George Calinescu- Enigma Otiliei

V-am povestit cum am citit eu Enigma Otiliei la 12 ani in clasa a 6-a? Cat de prodigios eram eu la varsta aia? Si cum intr-a 8-a teminat de citit cam toate romanele lui G. Calinescu: Scrinul negru, Bietul Ioanide, Cartea Nuntii si Viata lui Eminescu? Da pe aia cu “nu am inteles nimic din ce citeam” v-am spus-o?

Lasand gluma deoparte, Enigma Otiliei mi-a placut atunci, imi place si acum. Dar in ce sens? In sensul ca Otilia era, atunci, prima “fata din carte” de care ma indragosteam; acum mi se pare usuratica, iresponsabila, materialista, deloc enigmatica.

Sau ca il admiram rau tare de tot pe Stanica Ratiu…Atunci mi se parea smecher tare, imi doream sa stiu sa invart oamenii pe degete si sa fac stanga- dreapta in zig-zag printre probleme; bine, m-a enervat ca a furat banii mosului,ca de!, i-as fi vrut eu. Acum mi se pare la fel de smecher; reprezintainsa un personaj mefistotelic, alunecos si dornic de parvenire (am citat din memorie din cartea de comentarii cu Eminescu pe coperta, din care imi copiam in pauze temele la romana).

Felix era atunci barbatul care imi doream sa devin, independent, inteligent si cine stie ce calitati mai vedeam eu la el; acum imi este clar ca nu as putea avea atata lipsa de coloana vertebrala si principii si nu as putea fi manipulat atat de usor. Bine, nici nu cred ca as putea termina Medicina (bleah!) orfan fiind. Nota bene: inteligent eram oricum iar independent am devenit (sort of:P).

Clanul Tulea imi parea atunci odios, ii uram pe bune, iar de fete ca Aurica m-am ferit toata veata mea (toata veata mea, am sa dau la toti sa bea). Acum imi pare excelent creionat, reusesc sa le inteleg reactiile sa ii incadrez intr-un anume cadru social, sa le justific din toate punctele de vedere personalitatile.

Un singur lucru nu s-a schimbat in toti anii astia. Il vad exact la fel pe Pascalopol, imi doresc la fel de mult sa ajung la fel de bogat ca si el cand o sa mai inaintez in ani (eu nu o sa imbatranesc niciodata) si cel mai si cel mai mult, vreau ferma lui de la tara.

Ca si incheiere, ca pe mine asa m-au invatat la scoala (introducere, cuprins si incheiere), mi se pare destul de amuzant cum s-a modificat viziunea asupra personajului de-a lungul vremii. Desigur, nu spun nimic nou, e normal sa se intample asa, o crescut baietu’ mamii, dar acum, dupa o Facultate de Litere (neterminata, lucrurile bune se savureaza:)), imi permit sa emit o parere: amandoua viziunile sunt la fel de valabile. Nu mai tin mintedaca am invatat asta sau mi-a venit mie ideea, ca nu prea treceam pe la cursurile de Teoria Literaturii (lucrurile bune se savureaza, alea excelente se inghit pe nemestecate dupa o lunga asteptare), dar in instanta cititor- autor, un text nu numai ca poate avea o infinitate de variante in functie de cititor dar mai mult, poate avea o infinitate de variante chiar daca vorbim de acelasi cititor, dar in momente diferite ale vietii; si, as merge eu mai departe, eu cred ca textul X citit azi, la ora 12.34 ar fi cu totul altfel fata de acelasi text X citit tot azi, dar la ora 13.34.

Ma rog, parerea mea, hâc!

H.P.Lovecraft- Dagon si alte povestiri macabre

Am cumparat cartea asta acum niste zile, in duminica alegerilor,  din parcul IOR. Eram manat de curiozitate asa ca am insfacat-o repede din cos. Am cam ramas dezamagit. Adica nu mi-a placut. Adica nu ma asteptam sa fie atat de slaba cartea; de prost scrisa si fara idei.Probabil ca are dreptate cinabru: iti place de mori sau nu iti place deloc.

Si ce nu inteleg e de ce ar zice Stephen King asa ceva: “the twentieth Century’s greatest practitioner of the classic horror tale.” Pai pe mine Stephen King ma facea sa tremur noaptea sub plapuma; citeam Carrie, The Shining sau Christine si ma chinuiam sa adorm, visam uratCred ca ceea ce pune Stephen King e pe sistemul “ai avut tu o idee, dar ai pus-o rau tare in practica, cecherap la mandea cum se face”

Dar…ca sa nu fiu carcotas o sa incerc sa citesc si altceva scris de el, ii mai dau o sansa; maybe it is just me.