looking forward

Ieri ma intorceam de la Bucuresti cu trenul. Accelerate noi, comfortul cam acelasi in schimb. IN fine, nu despre asta este vorba. E vorba de oamenii pe care ii intalnesti in tren. Eu intotdeauna am dat peste oameni interesant de privit si cateodata ascultat.
Locul meu e la geam, pe partea stanga. In fata mea, un cuplu la vreo 65-70 de ani amandoi. El, genul de om care trece prin viata cu zambetul pe buze, parand ca nimic nu il afecteaza. Fata luminoasa, privire la fel, ce mai, un om care a imbatranit frumos. Ea, sotia lui, o femeie care probabil ca tanara a fost frumoasa, (nu am reusit niciodata sa imi imaginez cum au aratat oamenii), ochii mari albastri, privirea in schimb un pic cam rautacioasa. Cam asta a fost prima impresie despre ei.
Alaturi de mine o domnisoara frumusica, undeva la 20-22 de ani, ochi albastri si ea, casti in urechi (cum altfel), ni vede n-aude…ma rog…..oameni…
Undeva in spatele meu, o mama cu 2 copii, mai tarziu aveam sa aflu ca e o fata de vreo 5 anisori si inca una de vreo 2…..zic eu. Copii fac incontinuu galagie, de copii, plang rad, tipa..mai ales tipa!…..ma rog…usual childish stuff.
In dreapta mea, pe bancheta de vizavi doar 2 persoane, un el si o ea. Fara nici o legatura, nu se cunosc, doar ca intamplarea i-a adus fata in fata. Intamplarea se numeste bineinteles tanti de la ghiseu care le-a dat bilete. Amandoi trecuti de a doau tinerete…ea vreo 55 de ani, el sa zic vreo….50…Ea genul de persoana care vorbeste incontinuu, el genul de persoana pe care daca il starnesti la discutie, nu risti sa vorbesti singur; daca nu il starnesti nu incepe el conversatia…
Calatoria a durat de la 13.30 la 17.16…ruta Bucuresti- Galati.
Primele sunete care s-au auzit au fost ale celor doi copilasi….tipete si rasete..tipete mai mult din partea mamei, cam tanara sa fie in stare sa creasca 2 copii dupa parerea mea..dar ma rog…mai potoliti-va, mai nu aveti voie sa faceti aia, mai stai intr-un loc ca te pocnesc, mai nu auzi???…poc!..ti-am zis ca te pocnesc.
Doamna din fata mea cam stramba din nas..de fapt are o expresie a fetei de parca ceva nu i-ar fi convenit totta viata si rictusul respectiv s-a imprimat si a devenit o marca a personalitatii ei. Domnul, sotul, o potoleste discret, el e genul “lasa mai, sunt copii, e normal sa tipe”. Doamnei tot nu ii convine, ar dori putina liniste, dar e destulde diplomata incat sa nu tipe la copii, si destul de iritata ca sa stranga in continuare din buze. El, sotul, e in continuare cu zambetul de buze.
Domnisoara de langa mine e impasibila in continuare.

Alaturi, pe banca de vizavi, a inceput conversatia. Nu stiu cum, nu stiu cand, dar discuta de mama focului…Ea intreaba, el raspunde… Asa aflu ca a fost tehnician veterinar in Insula Mare a Brailei, ca nu prea stie ce inseamna tehnician veterinar, si ca e la pensie pe caz de boala….diabet….De la atata carne trag eu concluzia repede…. I-a scazut glicemia mancand doar peste fiert cu mamaliga…interesting….
Ea e brusc interesata cand aude de veterinar….Si adica te ocupai cu animalele, nu?…
Da, cu animalele…I-a spune-mi mie(brusc il tutuieste, probabil ca se simte apropiata foarte mult de el, acum ca stie atatea), eu am un canish acasa, s-a taiat, nu stiu, lo fo lovit careva, vreo masina, nu stiu…ce are?
Brusc intrebarea mi se pare stupida…
Raspunsul vine sec: pai de unde sa stiu eu?
Pai dumneata nu esti veterinar?(se observa trecerea la politete…ea isi da seama ca el ar putea sa ii fie de ajutor si incearca sa il perie)
Tehnician veterinar
Pai da, si i-am pus eu acolo la taietura un pansament, l-am dat cu niste spirt..Da nush ce are ca schioapata si nu isi mai simte piciorul. Ce o fi avand? Sa ii fi atins vreun nerv?
Depinde, poate ca l-ati strans prea tare cu fasa(smart zic eu, se pricepe doctorasul)
NU, nu l-am strans, da i-a ramas o gaura acolo si nu isi simte piciorul. Eu zic ca i-a atins vreun nerv, sigur, iti zic eu(clar a ajuns la o concluzie si fara el, nu mai e nevoie de politete si doar il cunoaste de acum)
Nu stiu ce sa zic, e posibil, poate o fi vreo infectie, astea se raspandesc si io fi atins osul.
NU, n-are infectie, n-auzi ca l-am dat cu spirt si i-am pus pansament?…Doar ca are o gaura si nu isi simte piciorul, ce o fi avand?
Incep sa motai, mi-e si somn sunt si obosit si nici nu prea am ce face…Atipesc vreo 20 de minute.

Ma trezeste telefonul..E Cristina.. Cand revin, constat ca discutia se terminase intre cei doi. Au atipit amandoi>Thank you God!. Ma pun in situatia lui si imi imaginez ce as fi facut daca m-ar fi abordat un asemenea stres de persoana. Probabil ca i-as fi dat reject cat mai repede.
Intre timp, a inceput discutia in spatele meu.. Copiii sunt din ce in ce mai obraznici si fac galagie. Intra in discutie o femeie, babysitter in Italia, venita in Romania cu niste treburi la ambasada….

O sa revin cand o sa imi revina si cheful de scris

Advertisements

2 thoughts on “looking forward

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s