George Calinescu- Enigma Otiliei

V-am povestit cum am citit eu Enigma Otiliei la 12 ani in clasa a 6-a? Cat de prodigios eram eu la varsta aia? Si cum intr-a 8-a teminat de citit cam toate romanele lui G. Calinescu: Scrinul negru, Bietul Ioanide, Cartea Nuntii si Viata lui Eminescu? Da pe aia cu “nu am inteles nimic din ce citeam” v-am spus-o?

Lasand gluma deoparte, Enigma Otiliei mi-a placut atunci, imi place si acum. Dar in ce sens? In sensul ca Otilia era, atunci, prima “fata din carte” de care ma indragosteam; acum mi se pare usuratica, iresponsabila, materialista, deloc enigmatica.

Sau ca il admiram rau tare de tot pe Stanica RatiuAtunci mi se parea smecher tare, imi doream sa stiu sa invart oamenii pe degete si sa fac stanga- dreapta in zig-zag printre probleme; bine, m-a enervat ca a furat banii mosului,ca de!, i-as fi vrut eu. Acum mi se pare la fel de smecher; reprezintainsa un personaj mefistotelic, alunecos si dornic de parvenire (am citat din memorie din cartea de comentarii cu Eminescu pe coperta, din care imi copiam in pauze temele la romana).

Felix era atunci barbatul care imi doream sa devin, independent, inteligent si cine stie ce calitati mai vedeam eu la el; acum imi este clar ca nu as putea avea atata lipsa de coloana vertebrala si principii si nu as putea fi manipulat atat de usor. Bine, nici nu cred ca as putea termina Medicina (bleah!) orfan fiind. Nota bene: inteligent eram oricum iar independent am devenit (sort of:P).

Clanul Tulea imi parea atunci odios, ii uram pe bune, iar de fete ca Aurica m-am ferit toata veata mea (toata veata mea, am sa dau la toti sa bea). Acum imi pare excelent creionat, reusesc sa le inteleg reactiile sa ii incadrez intr-un anume cadru social, sa le justific din toate punctele de vedere personalitatile.

Un singur lucru nu s-a schimbat in toti anii astia. Il vad exact la fel pe Pascalopol, imi doresc la fel de mult sa ajung la fel de bogat ca si el cand o sa mai inaintez in ani (eu nu o sa imbatranesc niciodata) si cel mai si cel mai mult, vreau ferma lui de la tara.

Ca si incheiere, ca pe mine asa m-au invatat la scoala (introducere, cuprins si incheiere), mi se pare destul de amuzant cum s-a modificat viziunea asupra personajului de-a lungul vremii. Desigur, nu spun nimic nou, e normal sa se intample asa, o crescut baietu’ mamii, dar acum, dupa o Facultate de Litere (neterminata, lucrurile bune se savureaza:)), imi permit sa emit o parere: amandoua viziunile sunt la fel de valabile. Nu mai tin mintedaca am invatat asta sau mi-a venit mie ideea, ca nu prea treceam pe la cursurile de Teoria Literaturii (lucrurile bune se savureaza, alea excelente se inghit pe nemestecate dupa o lunga asteptare), dar in instanta cititor- autor, un text nu numai ca poate avea o infinitate de variante in functie de cititor dar mai mult, poate avea o infinitate de variante chiar daca vorbim de acelasi cititor, dar in momente diferite ale vietii; si, as merge eu mai departe, eu cred ca textul X citit azi, la ora 12.34 ar fi cu totul altfel fata de acelasi text X citit tot azi, dar la ora 13.34.

Ma rog, parerea mea, hâc!

Advertisements

One thought on “George Calinescu- Enigma Otiliei

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s