Mister dezlegat

Intotdeauna m-am intrebat de ce s-au despartit alde Tudor Chirila si Andreea Raicu.

Acum am in sfarsit inteles. E simplu. O tinea nebuneste de mana!

Imaginati-va scena:

Andreea, in fata tarabei (mersesera la piata impreuna), cerea un kil de mere:

– Si un kil de mere; nu, nu din alea patate, din alea verzi, mari. Da, din alea. Nu ma intereseaza ca nu sunt naturale. Dorele, termin-o odata, ce te zbuciumi asa? Ma zgaltai!

– Da atat, nu vreau ceapa, ca pute. Dorel, Tudoir, dar termin-o odata, ce nu intelegi, esti copil? Nu ma mai zgaltai de mana. Au, ma doare!!. Au!!!

– ..re cineva care sa-mi poata da….bani noi amandoi, dar sa plateasca eahahahaha!

– Boule!

De aici e istorie… s-a suit Andreea in masina, Dorel dupe ea, restul prin Cancan.

Vezi ba, asa iti trebuie, ti-a trebuit tie sa iti miroasa a mar si a zori. Na! satura-te!

Advertisements

Concediu!!!!!!!!!!

Mai am 10 minute si intru in concediu. Maine la ora asta o sa fiu in Roma, intr-o binemeritata pauza de 2 saptamani.

Dupa 6 luni de munca asidua, fara pauze si libere, dupa mult, mult, muuuult stres si oboseala incepe si concediul meu.

Abia mai rezist pe scaun, tentat la fiecare secunda sa o iau la fuga inspre usa, mai ales ca seful nu e azi la birou. Am rabdare.

Sper sa scriu multe povesti in linistea din Sardinia! Tempio Pausania, here i come!!!!!

Promit ca o poveste o sa impartasesc si cu voi, cei 2-3 unici care ma cititi (daca se poate spune asa, avand in vedere cat de rar scriu).

Aumai ramas 8 minute……7….6…..5…4…..3….2….1……………………………………………………..

Nervi si istericale

Nu am mai scris de mult, de prea mult timp. Si sunt suparat. Am inceput “Usa interzisa” a lui Liiceanu. Si ma enervez tare cand vad cata pasiune puneau si pun in scris oamenii descrisi acolo. Cum se dedica total scrisului si se inchid in casa.

Cum sa fac si eu asta cand trebuie sa muncesc, sa platesc chiria si toate cacaturile astea de zi cu zi care ma afunda treptat si sigur in mediocritate si rutina? Asa ca de nervi am inchis cartea si m-am apucat de “Romanul adolescentului miop”. M-am enervat si mai tare cand mi-am recunoscut indolenta si lipsa de vointa in descrierea lui Eliade. Si am aruncat-o si pe asta inapoi in biblioteca. Ma consolez cu faptul ca Eliade a ajuns unde si cine a ajuns. Nici nu stiu ce imi doresc mai mult: sa scriu sau sa ajung mare prin scris. Cred ca asta e meteahna celui care scrie (nu ma gandesc la mine ca un scriitor, mi se pare enorm de departe asta); cand sa invat atatea lucruri, cand sa citesc atatea?

Visez sa castig la loto si sa ma izolez undeva (da, e o insula pustie, cu palmieri si zgomot de valuri), si sa ma inchid intr-un glob, doar eu si randurile; dar pana atunci?

Si mai e si ziua mea azi! Happy Birthday to me, ta dadada dadaaaaa!….stiu, trist.

Ce am mai citit…

Din cauza caldurii si implicit a lenei care m-a cuprins nu mai scriu despre cartile astea; au fost cateva saptamani in care am tot citit.

Am terminat “Toate panzele sus!’ de Radu Tudoran.

Am terminat “Descult” de Zaharia Stancu.

Am terminat “O calatorie spre centrul Pamantului” de Jules Verne.

Am terminat “Changi” de James Clavell.

Am inceput terminat “Hristos rastignit a doua oara” de Nikos Kazantzakis. Buna cartea asta!

Am inceput “O coborare in infern” de Doris Lessing.

Am inceput  “Maestrul si Margareta” de Mihail Bulgakov.

Am reinceput “Daniel Martin” si “Mantisa” de John Fowles.

…ca sa nu uit!

Cismigiu $ comp. Buna dimineata, baieti!- Bajenaru Grigore

Stiti povestea aia in care eu eram tare suparat ca baietii de la Jurnalul National, care se ocupa ei cu scos carti pe piata la banda rulanta, si de lene mai pun puncte-puncte prin text, ca ce pizda masii!, romanul cumpara cartea ca sa o puna in biblioteca sa dea bine, nicidecum sa o citeasca?

Ei bine, nu m-am invatat minte. Si bucuros din cale afara ca am mai dat peste o carte cu adolescenti si liceeni, genul de carte pe care il cam savurez in ultima perioada, bag mana adanc in buzunar si scot 11 lei sa nu ma plictisesc in metrou.

Si ajung acasa; si deschid cartea. Si avid eu de lectura incep sa citesc inca de la coperta interioara. Si ajungand la “cuvantul inainte” al cartii, nespus ma bucur cand aud ca e o editie aparuta in timpul comunismului la care s-au adaugat si cele 2 capitole pe care cenzura vremii le-a socotit nedemne de lumina tiparului. Si imi zic, in sinea mea interioara: iote-te frate ca se poate!

Si plin de elan tovarasesc purced la lecturarea textului, litera cu litera, sa sorb tineretea liceenilor descrisi acolo. Si mare!, nu mica imi fu surpriza cand dupa niste pagini vad ca textul e trunchiat iarasi de perfidele puncte-puncte (care ma gandesc eu ca nu au nicio vina, sunt acolo sa le injure lumeamin locul alaora vinovati); si nu e trunchiat asa…oricum…ci la modul nesimtit.

E trunchiat pe sistemul urmator:

– Bai Gicule! ce carte scoatem noi saptamana asta?

– Ceva cu Cismigiu sefu’ sa traiasca mana ta care imi da ea de mancare!

– Bun! Fii atent aicia la mine ca eu iti dau de mancare, cate pagini are cartea aia?

– Da Doamne Dumnezeule boierule de unde vreai sa stiu eu? Sa tot aiba colo…la vreo 300 de pagini.

– Aha, deci uite atent la mine Gicule, mai iei tu si mai pui niste puncte- puncte prin carte sa iasa la fo 250 asa… ‘teles?

– ‘Les sefu’! Sa traiti! Da tai de undeva anume? ca eu nu ma pricep, eu cu munca aicia ca nu ma duce pe mine capu’

– Gicule, tai dupa cum iti taie capu’ ala prost tie…mie sa imi aduci 250 de pagini, ca daca nu, ma taie aia de sus; si daca ma taie aia de sus nu mai are cine sa te hraneasca pe tine Gicule, ‘telesumai?

– Gata sefu’ se poate!

Si uite asa m-am tezit eu cu o carte din care nu am inteles nimic, o insiruire proasta de cuvinte si text insirat alandala, fara noima si pus acolo in carte ca sa dea la tipar si sa iasa banu’ frate!

Si pentru ca sunt cu adevarat norocos si eu oricum pricep ceva mai greu ce citesc si uneori tre’ sa citesc de cate 2 ori ca sa inteleg odata baietii de la J.N. mi-au facut un cadou: au chitit ei care capitol e mai greu de inteles si mi l-au bagat de 2 ori in carte sa inteleaga si mintea mea care este. Si pentru ca daca l-au bagat de 2 ori nu le mai iesea la numaratoarea paginilor au scos un capitol. Tin sa le multumesc, probabil ca oricum nu intelegeam nimic daca il citeam; uite cum se gandesc ei la linistea mea interioara si imi potejeaza circumvolutuinile de stres si nedumerire.

Multam’ fain, Jurnalul National! Tin sa va multumesc pentru grija arata. Si pentru ca m-am hotarat brusc ca vreau sa ma fac baiat destept va promit cu mana pe fundita si cu curu pe olita ca am sa fac…ba nu!, lasa..ca nu mai cumpar nimic de la voi.

Later Edit: pe ala de a scris “Cuvant inainte” il cheama Paul Cernat; o mica parte din text o gasiti aici.

Frank L. Baum- Viata si Aventurile lui Mos Craciun. Vrajitorul din Oz

Eu cred din nou in Mosu’. Atat pot spune dupa ce am citit Viata si Aventurile lui Mos Craciun. Abia astept sa vina iarna si sa ma trezesc din ora in ora in Noaptea de Craciun sperand ca o sa il vad pe Mosu’ cand imi pune cadourile sub pom.

Aviz rautaciosilor: Mosu’ nu e Leonard Doroftei ci chiar Mosu’ cu barba alba si haine rosii, care face hohoho! si pleaca in zgomot de cling-cling zurgalai inainte sa il vezi. E Mosu’ in care am incetat sa credem cine stie cand, pacaliti de cine stie cine, e Mosu’ care mai e acolo, adanc, in inima noastra de copii ai basmelor; de copii care au bunici la sat, cu case fara etaj si soba fierbinte. Cu bunici care spun povesti frumoase, care te trezesc dimineata sa bei lapte cu cozonac si te trimit afara sa aduci lemne.

Si tu, mic fiind, mic de tot, iesi zgribulit si iti faci carare pana la magazie, in zapada mai inalta decat tine, constient de importanta misiunii tale. Si aduci lemnele in casa, te scuturi pe picioare la intrare si zapada cade si face o balta in fata usii casei bunicilor. Si inauntru miroase a carnati, a friptura de porc, a racitura cu muuult usturoi, miroase a familie, a rasete, a bunica  si a mama, a foc la soba.

Ahh, ce dor mi s-a facut de copilarie, cat as vrea sa il mai astept pe Mosu’ toata noaptea, cat as vrea sa mai stau langa bunicul meu drag si sa ii ascult vocea linistitoare si sa ma minunez de cate povesti stie, sa gandesc iar ca un copil….

Eu cred din nou in Mos Craciun!

=====================================================

Despre Vrajitorul din Oz nu prea am multe de spus. E povestea pe care o stiti cu totii, sincera si naiva.