Dialog cu o idee II

“You can tell by the way,

She talks that she rules the world”

 

 

“Tu mai simti magia dintre noi?” m-ai intrebat atunci, cu teama in glas. 

“Da, cum poti sa spui asta, bineinteles ca da”; si brusc lumea s-a prabusit langa mine, cu zgomot si praf mult. N-am inteles atunci ce imi spuneai; eram prea concentrat sa imi dau seama ce mi se intampla. 

Ai simtit vreodata ca te ia ameteala si vrei sa uiti deodata totul, sa iti smulgi amintirile din creier ca si cum nu ar fi existat? Sa le arunci departe, sa nu le mai gasesti nicodata? Eu asta am simtit. Si e asa greu, terifiant de greu. 

Sa continuu sa merg alaturi de tine ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, desi totul s-a intamplat cu cativa pasi inainte. Sa incerc sa ma prefac, sa zambesc, sa incerc sa leg o conversatie desi tu nu ma mai asculti, magia s-a dus, scanteia nu mai e aici.  Oare ce s-a intamplat cu ea? Sunt sigur ca a furat-o Zmeul- Zmeilor si a dus-o pe taramul lui din adancuri, unde se bucura de ea. Numai ca eu nu sunt Fat- Frumos si nu stiu cum sa ajung pe taramul zmeilor. Am sa pazesc nopti intregi Copacul cu Mere de Aur, dar de fiecare data am sa adorm; si nu o sa imi dea nimeni un cal care sa manance jaratec, o perie si tot felul de prieteni ciudati care sa ma ajute sa gasesc scanteia. 

Nu. Scanteia a fugit, de mine, de noi. A fugit. Iar eu mi-am dat seama prea tarziu ca traiam o poveste reala, fara zmei si feti- frumosi, fara mere de aur si zane care sa ma ajute. Eram doar eu si tu. Si cand am ramas doar eu nu am stiut sa te caut. 

Iarta-ma!

 

Si am continuat sa merg alaturi de tine cateva minute in plus. Si dupa ce am ajuns unde trebuia sa ajungem tu ai ramas acolo; eu am plecat. Am plecat pentru ca ma speriasem; si nu m-am mai intors, nu am stiut cum. 

Ce s-a intamplat cu tine nu am sa stiu niciodata. Oare unde ai fost dusa? Oare s-a mai aprins scanteia din tine?

Ma gandesc ca daca refac povestea asa cum vreau eu tu nu ai sa mai dispari si scanteia nu o sa se mai stinga niciodata, niciodata. Sunt un biet scriitor  si asta fac: rescriu povesti pentru ca nu intotdeauna viata e o poveste. Si atunci le rescriu, le modelez asa cum vreau eu; arareori se intampla cum vreau eu. In cele mai multe cazuri viata ma traieste pe mine. 

Si asta numai pentru ca nu stiu sa fiu Fat- Frumos.

Dialog cu o idee

“You can tell by the way
She walks that she’s my girl”

Cateodata ma trezesc privind in gol, gandindu-ma la tine. Adesea, ma uit pe strada si mi se pare cateodata ca te vad. dar, bineinteles, nu esti tu. Foarte rar, cand parca iti vad sclipirea aceea slabatica si blanda din ochi, sclipirea aceea, atat de…TU, tresar.
Dar esti prea departe. De fapt, nici nu te mai caut pe tine. Tu aproape ca nici nu mai existi. A mai ramas doar…..ideea de tine, stii, ca fumul tigarii atunci cand se pierde in aburul respiratiei, atunci cand afara e frig.
Ce e si mai ciudat e ca din tine a mai ramas doar frumosul, a ramas idealul (apropo de idealuri, mai tii minte ce ti-am zis odata? Oamenii traiesc doar ca sa isi gaseasca idealurile; si atunci cand le gasesc, pleaca in cautarea altor idealuri. Am avut dreptate, nu?).Ideal pe care nu incetez sa il caut; stiu despre ideal ca e un singur loc unde nu trebuie sa il caut: in tine.
Desi e greu sa recunosc, tu ai fost doar schita iubirii mele, o schita reusita, ce e drept, dar tot o schita. E la fel ca atunci cand pictorul e in cautarea imaginii perfecte, imagine pe care o are in minte, dar ii este greu sa o redea dintr-o singura incondeiere… Si pentru asta face multe schite. Si odata si odata, reuseste. Arunca ce nu i-a iesit,nu-i mai foloseste la nimic. Are ce isi dorea.
Si cat mi-as fi dorit sa nu arunc schita ta, sa fie tabloul perfect. Dar vezi tu, viata e asa de cruda uneori, si eu nu sunt un pictor deloc bun.
Trebuie sa stii insa ca ai trasat ce era mai important. Ca sa fac alta comparatie(stii doar ca imi plac atat de mult, iti aduci aminte, nu?), e ca atunci cand construiesti o casa. Trebuie sa stii de la inceput unde sunt usile si ferestrele, stii unde e caminul in care o sa trosneasca lemnele. Pur si simplu stii. Ei bine, tu ai fost usa si caminul meu, si o sa ramai mereu acolo, langa foc, in inima mea, eterna pustoaica pistruiata.

Eu plec in cautarea altor idealuri.