Mister dezlegat

Intotdeauna m-am intrebat de ce s-au despartit alde Tudor Chirila si Andreea Raicu.

Acum am in sfarsit inteles. E simplu. O tinea nebuneste de mana!

Imaginati-va scena:

Andreea, in fata tarabei (mersesera la piata impreuna), cerea un kil de mere:

– Si un kil de mere; nu, nu din alea patate, din alea verzi, mari. Da, din alea. Nu ma intereseaza ca nu sunt naturale. Dorele, termin-o odata, ce te zbuciumi asa? Ma zgaltai!

– Da atat, nu vreau ceapa, ca pute. Dorel, Tudoir, dar termin-o odata, ce nu intelegi, esti copil? Nu ma mai zgaltai de mana. Au, ma doare!!. Au!!!

– ..re cineva care sa-mi poata da….bani noi amandoi, dar sa plateasca eahahahaha!

– Boule!

De aici e istorie… s-a suit Andreea in masina, Dorel dupe ea, restul prin Cancan.

Vezi ba, asa iti trebuie, ti-a trebuit tie sa iti miroasa a mar si a zori. Na! satura-te!

Concediu!!!!!!!!!!

Mai am 10 minute si intru in concediu. Maine la ora asta o sa fiu in Roma, intr-o binemeritata pauza de 2 saptamani.

Dupa 6 luni de munca asidua, fara pauze si libere, dupa mult, mult, muuuult stres si oboseala incepe si concediul meu.

Abia mai rezist pe scaun, tentat la fiecare secunda sa o iau la fuga inspre usa, mai ales ca seful nu e azi la birou. Am rabdare.

Sper sa scriu multe povesti in linistea din Sardinia! Tempio Pausania, here i come!!!!!

Promit ca o poveste o sa impartasesc si cu voi, cei 2-3 unici care ma cititi (daca se poate spune asa, avand in vedere cat de rar scriu).

Aumai ramas 8 minute……7….6…..5…4…..3….2….1……………………………………………………..

Nervi si istericale

Nu am mai scris de mult, de prea mult timp. Si sunt suparat. Am inceput “Usa interzisa” a lui Liiceanu. Si ma enervez tare cand vad cata pasiune puneau si pun in scris oamenii descrisi acolo. Cum se dedica total scrisului si se inchid in casa.

Cum sa fac si eu asta cand trebuie sa muncesc, sa platesc chiria si toate cacaturile astea de zi cu zi care ma afunda treptat si sigur in mediocritate si rutina? Asa ca de nervi am inchis cartea si m-am apucat de “Romanul adolescentului miop”. M-am enervat si mai tare cand mi-am recunoscut indolenta si lipsa de vointa in descrierea lui Eliade. Si am aruncat-o si pe asta inapoi in biblioteca. Ma consolez cu faptul ca Eliade a ajuns unde si cine a ajuns. Nici nu stiu ce imi doresc mai mult: sa scriu sau sa ajung mare prin scris. Cred ca asta e meteahna celui care scrie (nu ma gandesc la mine ca un scriitor, mi se pare enorm de departe asta); cand sa invat atatea lucruri, cand sa citesc atatea?

Visez sa castig la loto si sa ma izolez undeva (da, e o insula pustie, cu palmieri si zgomot de valuri), si sa ma inchid intr-un glob, doar eu si randurile; dar pana atunci?

Si mai e si ziua mea azi! Happy Birthday to me, ta dadada dadaaaaa!….stiu, trist.

Frank L. Baum- Viata si Aventurile lui Mos Craciun. Vrajitorul din Oz

Eu cred din nou in Mosu’. Atat pot spune dupa ce am citit Viata si Aventurile lui Mos Craciun. Abia astept sa vina iarna si sa ma trezesc din ora in ora in Noaptea de Craciun sperand ca o sa il vad pe Mosu’ cand imi pune cadourile sub pom.

Aviz rautaciosilor: Mosu’ nu e Leonard Doroftei ci chiar Mosu’ cu barba alba si haine rosii, care face hohoho! si pleaca in zgomot de cling-cling zurgalai inainte sa il vezi. E Mosu’ in care am incetat sa credem cine stie cand, pacaliti de cine stie cine, e Mosu’ care mai e acolo, adanc, in inima noastra de copii ai basmelor; de copii care au bunici la sat, cu case fara etaj si soba fierbinte. Cu bunici care spun povesti frumoase, care te trezesc dimineata sa bei lapte cu cozonac si te trimit afara sa aduci lemne.

Si tu, mic fiind, mic de tot, iesi zgribulit si iti faci carare pana la magazie, in zapada mai inalta decat tine, constient de importanta misiunii tale. Si aduci lemnele in casa, te scuturi pe picioare la intrare si zapada cade si face o balta in fata usii casei bunicilor. Si inauntru miroase a carnati, a friptura de porc, a racitura cu muuult usturoi, miroase a familie, a rasete, a bunica  si a mama, a foc la soba.

Ahh, ce dor mi s-a facut de copilarie, cat as vrea sa il mai astept pe Mosu’ toata noaptea, cat as vrea sa mai stau langa bunicul meu drag si sa ii ascult vocea linistitoare si sa ma minunez de cate povesti stie, sa gandesc iar ca un copil….

Eu cred din nou in Mos Craciun!

=====================================================

Despre Vrajitorul din Oz nu prea am multe de spus. E povestea pe care o stiti cu totii, sincera si naiva.

Noaptea Muzeelor

Am fost aseara la “Noaptea muzeelor”. Recunosc, nu m-am dus neaparat pentru a vedea muzee ci pentru faptul ca la Muzeul de Geologie se organizau niste expozitii culinare cu specific aroman, lipovean si turcesc parca. Iar eu, dobrogran sadea ce sunt, lipovean pe deasupra,  as fi vrut tare mult sa gust dintr-o stiuca umpluta, sa ma indulcesc cu o sarailie sau o baclava si sa imi clatesc papilele cu un vin rosu de Ostrov, cat mai sec. 

Ma rog, am ajuns acolo, am intrat, neam uitat 5 minute la niste pietre (sa imi fie iertata ignoranta) si am dat in sfarsit de expozitia culinara.  Care expozitie, surpriza!, era de fapt un stand patrat unde se invarteau vreo 6 persoane. Ce credeti ca se servea? Shaorma!!!!! O shaorma cu carne de oaie ce e drept dar era shaorma. Like wtf?? E noapte culturala si baietii minoritari veniti din praful Dobrogei se laudau cu shaorme? Unde sunt baclavalele zemoase, gratarele si specialitatile din carne de oaie, mancarurile de peste?

Eu tin minte ca bunicul, Dumnezeu sa il ierte! cand eram eu mic, tinea in magazie moruni si pastrugi la uscat, pregatea carnea de oaie ca nimeni altul…si el era la o aruncatura de bat de Galati, practic treceai Dunarea.

Si baietii astia au venit cu shaorma?

E de asemenea drept ca pe langa shaorma mai era si niste placinta cu carne, ceva asemanator placintelor dobrogene caer se vand pe la metrou, da pentru o bucatica de placinta din aia (cand zic bucatica, i mean bucatica, ceva de 5cm latime pe 1.5 cm latime) trebuia sa scot din buzunar 5 lei. Si atunci cand vad ca mi se serveste shaorma la un eveniment cultural incep sa ma intreb daca nu au dreptate alde zoso si altii ca el, care tot critica Romania si romanismele..incep sa ma intreb…

Paharutul de vin rosu de Ostrov mi-a salvat ziua..ala a fost bun; dar parca nu a reusit sa imi alunge gustul amar, de cocalarisme, manelisme si taranisme bucurestene…Si cat urasc eu sa imi dau cu parerea, sa ma erijez in critic (darn! ce cuvinte folosesc) nu am putut sa ma abtin. 

Am sa mai caut si alte pareri la altii, maybe it’ s just me

de pe hi5 citire…

Fiecare zi e buna ca sa retusezi ceva. Totul se intampla repede. Alarma telefonului care suna abrutizant. Minutele la baie cu apa curgand in suvoi rece, cu carnea obosita si ochii ce refuza sa se priveasca in oglinda apoi hainele imbracate pe rand, radioul pe care il suport cam un minut fiindca e la fel de zgomotos pe cat de linistita mi-as dori sa fie ziua asta. Un pahar cu suc de caise, o felie de paine prajita parerea de rau pentru cafeaua pe care nici azi n-am vreme s-o beau acasa;, sa ma traga incet din bratele noptii. Imi fac curaj si ma duc din nou in baie; mai am cateva minute. Ma uit la mine cu indrazneala, imi aranjez parul si imi dau cu o picatura de parfum, cu bucuria ieftina ca ieri mi-am mai luat o camasa scumpa cu care o sa fac impresie azi la serviciu. Masca e pusa sunt gata sa plec. Dupa ce las in urma mea usa blocului, care se inchide cu un scartait brusc, totul se opreste pentru o fractiune de secunda;. Secunda aceea ca un declic, in care te conectezi la lumea exterioara Aerul tare al diminetii senine; gardul viu, incremenit in amintirea noptii; o frunza ingalbenita devreme, care cade cu incetinitorul si care-mi va contine intreaga zi. autobuzul ce trece cu zgomotul lui caracteristic, atat de aproape de trotuar; o mare de oameni,si nici unul nu are timp sa vada cum viata parca fuge din jurul nostru, fuge din noi si fiecare dimineata e cu o dimineata mai putin Nici eu n-am timp; traversez si ma urc in masina. Dau buna dimineata soferului si deschid o carte; e modul cel mai simplu si cel mai iluzoriu sa ma scufund in mine, in jumatatea de ora de drum pana la cele opt ore insipide din slujba mea de zi. Alerg prin oras tras de cai invizibili intr-o caleasca de aur fad, invechit ca amintirile fara griji ale copilariei. si mai am vreo jumatate de ora sa ma mint ca azi o sa fiu in regula Din cand in cand ridic privirea si ma uit pe strada in viteza masinii. Oameni? atatia oameni care nu-mi spun nimic; ma agat de ei si azi ca intr-un joc pe care stii ca-l pierzi dar continui sa-l joci cu o incapatanare fascinanta Sunt amortita intre voi, dragii mei la kilometri lumina distanta de mine si totusi destul de aproape ca sa respir din falfaitul aripilor voastre si sa ma bucur ca mai traiesc o zi. Si nici azi n-o sa fiu rea, rebela, rapace, revoltata, asa cum mi-as dori sa fiu cateodata …sunt din nou doar o chestie ce respira. placida Ghearele fricii pe care le-am ascutit pe propriul suflet azi noapte – in patul meu ce se zvarcoleste de la sine, azi le-am pierdut. Telefoanele suna intr-una si eu imi vand sufletul cu zambetul pe buze. Orele trec si momentele de luciditate se subtiaza cand ma uit prostita in calendar. Patru fara cinci. Trebuie sa fii somer, intretinut, bogatas sau inka student ca sa nu te bucure momentul asta special cand sarbatoresti sfarsitul orelor de program. Pana maine. Cand voi astepta din nou sa se faca patru fara cinci. Singura sarbatoare care se intampla in fiecare ziimi vine sa pot plange..
Imi vine sa vin sa-ti povestesc toate astea. Dar e asa de tarziu…ca mai bine impaturesc paginile stoarse ale povestii mele,ii pun un dop de pluta acoperit cu ceara de la ultima lumanare ramasa aprinsa si ti-l trimit pe un rau pe care o sa-l fac saa curga spre tine.
Litera cu litera….

Sursa: aici