Georges Simenon- Pisica. Casa de pe canal

Nu prea stiu cum sa incep. M-a cam rascolit stilul celui care l-a inventat pe Maigret.

Am luat cartea de la Adevarul mai mult din curiozitate si pentru ca nu aveam ce sa citesc in ziua aia in metrou. Am terminat cartea pentru ca o incepusem si vroiam sa vad cat rezist (suna destul de logic, nu?).

Mai intai, despre Pisica. Sincer sa fiu, nuvela asta m-a cam ingretosat si speriat in acelasi timp. Sper sa nu ajung niciodata sa imbatranesc atat de urat ca personajele povestirii. Plus ca atmosfera descrisa e asa… imi aduce aminte de copilarie.

In Galati, in blocul in care m-am nascut, la etajul 2 (eu stateam la 3), locuia un cuplu de batrani. Erau ciudati tare, singuri, fara copii, nu comunicau cu nimeni; el era surd, ea nu mai iesise din casa de cativa ani buni. Insa, cand ma gandesc la ei, imi aduc aminte mereu zilele cand ea gatea. Era groaznic. Cand scoteam capul pe geamul de la balcon ma plesnea (efectiv asa simteam, o plesnitura si o usturime fizica) peste nas un miros fetid, de mancare facuta din varza acra statuta, cu cine stie ce ingrediente expirate. In fine, era ceva groaznic de descris.

Ani mai tarziu cand nu mai stiu prin ce imprejurari maica-mea ajunsese sa ii faca vizite babei, am aflat si picanterii din viata conjugala a cuplului de sub mine (eram, carevasazica, confidentul mamei). Ideea e ca lectura Pisicii mi-a adus aminte foarte mult de sotii Stan (asa ii chema) si m-a facut sa ma gandesc la batranetile mele. Sa ma gandesc in sensul de a imi fixa acolo, in sertarasul mintii un obiectiv: asa nu!.

Trecand peste impresiile subiective, e o lectura interesanta despre orgoliul uman dus la extrem; despre grotesc si natura umana dezvelita de hainele frumoase cu care obisnuim sa o impodobim in imaginatia noastra. E vorba despre rautate gratuita, o rautate care iti pare fireasca atunci cand citesti textul, despre adulter, iarasi ciudat de firesc descris in text.

Insa, e enorm de PLICTISITOARE!

=========================================

Casa de pe canal e scrisa cam in aceeasi maniera ca si Pisica, insa e ceva mai interesanta. E vorba despre o tanara fata nascuta la oras si ramasa orfana, care ajunge undeva la tara, la niste rude ale mamei. Rude ciudate, insemnate de o boala care e transmisa tuturor membrilor si…; ma rog, nu imi place sa scriu despre carte in recenziile mele. Prefer sa descriu ce am simtit si cum mi s-a parut; cine vrea sa citeasca sa citeasca.

Ce am simtit si ce mi s-a parut? Hmmm…fata aia era cam curva, baiatul ala mai mic era cam prost, familia aia era cam ciudata, baiatul ala mare era si el prost, dar avea impresia ca e mare destept.

Ma gandesc ca daca asta reusesc sa spun despre o carte dupa ce am terminat Literele sunt 2 variante: ori sunt eu foarte prost si nu am inteles nimic ori e cartea foarte proasta si nu merita citita. Probabil ca adevarul e undeva la mijoc, pentru ca nu cred ca sunt prost si nici Simenon nu cred ca a scris carti foarte proaste.

Actiunea e putin cam dezlanata (nu cred ca Simenon a fost multumit dupa ce a publicat-o) si se termina atat de abrupt incat efectiv nu intelegi de ce ai ajuns la ultima pagina.

Per total, au fost 11 lei cheltuiti cam prost, nu e o carte pe care o sa o citesc si a doua oara. Baietii Oamenii (i am politically correct) de la Adevarul nu au facut cea mai buna alegere; ar fi putut de exemplu sa il publice pe Maigret si, cred eu, ar fi avut niste vanzari mai bune.

P.S.: dupa lectura cartii de mai sus m-am apucat repede-repejor de citit Frank L. Baum cu “Viata si Aventurile lui Mos Craciun. Vrajitorul din Oz”…Iuhuuuu!!! Now we’re talking!

Advertisements

Mihail Drumes- Elevul Dima dintr-a saptea

Am citit cartea pentru ca eram curios cum scrie Drumes. Uitasem ca demult, in copilarie, citisem “Invitatie la vals”.

Nu pot sa zic decat ca sunt foarte incantat; e o lectura care te spala de maturitate, o lectura vie, care pe mine m-a captivat de la prima pagina si m-a facut sa nu mai pot sa las cartea din mana. Au ajuns sa tipe la mine gardienii din metrou sa ma dau jos ca s-a terminat magistrala.

E o carte pe care as lua-o in vacanta, o carte care ma face sa ma simt iar tanar, sa tresalt si sa ma bucur ca un copil. Ma simt mult mai bine si mai relaxat de cand am citit-o.

Un singur autor m-a mai facut sa ma simt asa. E vorba de Radu Tudoran si ciclul de romane, Sfarsit de mileniu, pe care vi-l recomand din toata inima daca inca nu ati apucat sa il frunzariti. Va spune mandea ca nu o sa va saturati de citit (ca sa va fac si mai curiosi, a scris “Toate panzele sus”).

Acum, ca sa ne intoarcem al oile noastre si sa tragem o concluzie,  e o carte pe trebuie sa o deschizi cand te simti obosit, cand simti nevoia sa te rupi de lume, sa visezi si sa te intorci in anii frumosi ai liceului.

George Calinescu- Enigma Otiliei

V-am povestit cum am citit eu Enigma Otiliei la 12 ani in clasa a 6-a? Cat de prodigios eram eu la varsta aia? Si cum intr-a 8-a teminat de citit cam toate romanele lui G. Calinescu: Scrinul negru, Bietul Ioanide, Cartea Nuntii si Viata lui Eminescu? Da pe aia cu “nu am inteles nimic din ce citeam” v-am spus-o?

Lasand gluma deoparte, Enigma Otiliei mi-a placut atunci, imi place si acum. Dar in ce sens? In sensul ca Otilia era, atunci, prima “fata din carte” de care ma indragosteam; acum mi se pare usuratica, iresponsabila, materialista, deloc enigmatica.

Sau ca il admiram rau tare de tot pe Stanica RatiuAtunci mi se parea smecher tare, imi doream sa stiu sa invart oamenii pe degete si sa fac stanga- dreapta in zig-zag printre probleme; bine, m-a enervat ca a furat banii mosului,ca de!, i-as fi vrut eu. Acum mi se pare la fel de smecher; reprezintainsa un personaj mefistotelic, alunecos si dornic de parvenire (am citat din memorie din cartea de comentarii cu Eminescu pe coperta, din care imi copiam in pauze temele la romana).

Felix era atunci barbatul care imi doream sa devin, independent, inteligent si cine stie ce calitati mai vedeam eu la el; acum imi este clar ca nu as putea avea atata lipsa de coloana vertebrala si principii si nu as putea fi manipulat atat de usor. Bine, nici nu cred ca as putea termina Medicina (bleah!) orfan fiind. Nota bene: inteligent eram oricum iar independent am devenit (sort of:P).

Clanul Tulea imi parea atunci odios, ii uram pe bune, iar de fete ca Aurica m-am ferit toata veata mea (toata veata mea, am sa dau la toti sa bea). Acum imi pare excelent creionat, reusesc sa le inteleg reactiile sa ii incadrez intr-un anume cadru social, sa le justific din toate punctele de vedere personalitatile.

Un singur lucru nu s-a schimbat in toti anii astia. Il vad exact la fel pe Pascalopol, imi doresc la fel de mult sa ajung la fel de bogat ca si el cand o sa mai inaintez in ani (eu nu o sa imbatranesc niciodata) si cel mai si cel mai mult, vreau ferma lui de la tara.

Ca si incheiere, ca pe mine asa m-au invatat la scoala (introducere, cuprins si incheiere), mi se pare destul de amuzant cum s-a modificat viziunea asupra personajului de-a lungul vremii. Desigur, nu spun nimic nou, e normal sa se intample asa, o crescut baietu’ mamii, dar acum, dupa o Facultate de Litere (neterminata, lucrurile bune se savureaza:)), imi permit sa emit o parere: amandoua viziunile sunt la fel de valabile. Nu mai tin mintedaca am invatat asta sau mi-a venit mie ideea, ca nu prea treceam pe la cursurile de Teoria Literaturii (lucrurile bune se savureaza, alea excelente se inghit pe nemestecate dupa o lunga asteptare), dar in instanta cititor- autor, un text nu numai ca poate avea o infinitate de variante in functie de cititor dar mai mult, poate avea o infinitate de variante chiar daca vorbim de acelasi cititor, dar in momente diferite ale vietii; si, as merge eu mai departe, eu cred ca textul X citit azi, la ora 12.34 ar fi cu totul altfel fata de acelasi text X citit tot azi, dar la ora 13.34.

Ma rog, parerea mea, hâc!

H.P.Lovecraft- Dagon si alte povestiri macabre

Am cumparat cartea asta acum niste zile, in duminica alegerilor,  din parcul IOR. Eram manat de curiozitate asa ca am insfacat-o repede din cos. Am cam ramas dezamagit. Adica nu mi-a placut. Adica nu ma asteptam sa fie atat de slaba cartea; de prost scrisa si fara idei.Probabil ca are dreptate cinabru: iti place de mori sau nu iti place deloc.

Si ce nu inteleg e de ce ar zice Stephen King asa ceva: “the twentieth Century’s greatest practitioner of the classic horror tale.” Pai pe mine Stephen King ma facea sa tremur noaptea sub plapuma; citeam Carrie, The Shining sau Christine si ma chinuiam sa adorm, visam uratCred ca ceea ce pune Stephen King e pe sistemul “ai avut tu o idee, dar ai pus-o rau tare in practica, cecherap la mandea cum se face”

Dar…ca sa nu fiu carcotas o sa incerc sa citesc si altceva scris de el, ii mai dau o sansa; maybe it is just me.

J.R.R. Tolkien

Am dat din greseala peste un site cu fotografii emblematice din istoria omenirii. Pentru ca e un blog american predomina pozele specifice mandriei americanesti. 

Tot facand browsing, pagina dupa pagina, am dat peste eroul meu😛 , bunicu’ Tolkien. Desi blogul asta are (cel putin teoretic) doar specific literar, in sensul ca ar trebui sa scriu predominant literatura, nu m-am putut abtine.

Ingerul a strigat- Fanus Neagu

Nu stiu de ce, dar numele lui Fanus Neagu nu mi-a spus niciodata prea mult. Adica, ma rog, era un scriitor roman, cam obscur din punctul meu de vedere, cand auzeam de el nu puteam decat sa vizualizez un gras indoctrinat de comunism si caruia ii cam placea bauturica. 

Please forgive me, domnule Fanus Neagu! Cu regret si rusine tin sa va marturisesc ca acum, la 27 de ani, am citit prima carte scrisa de domnia voastra. Si tot cu regret o spun, dar ce bine mi-ar fi prins daca as fi citit-o la 17 ani. 

Pai daca acum am fost fermecat de ea probabil ca acum 10 ani o mancam pe paine. Dupa primele cinspe pagini m-am teleportat instantaneu pe marginea Dunarii, eu, cititorul-martor, si n-am mai plecat de acolo pana nesimtitii aia de la Jurnalul National s-au gandit sa mai taie din text. Si nu odata, ci de doua ori!!!

Pai ce rost mai are sa citesc o carte care ma atrage, imi da foc la imaginatie, ma tine cu sufletul la gura si ma face sa fiu si eu calare pe butoiul de vin, alaturi de Che Andrei, sa sorbim amandoi vinul dulce cu acelasi pai, daca domnii editori pun puncte-puncte si trec mai departe foarte firesc si candid. 

Ca si cum ai fi salvat din desert, esti mort de sete, iti pun salvatorii un pahar de apa rece in fata, te lasa sa bei o inghititura dupa care iti iau paharul din fata si te hidrateaza prin tub.

Baaaaa!! Eu vreau sa beau apa aia, tu-i mama masii de lectura si de 11 lei aruncati pe niste puncte- puncte. 

Domnule Fanus Neagu, va promit ca cand o sa iau salariul(sic!) ma duc la Universitate- stiu eu un mosneag sfatos acolo, care le are rau cu cartile- si cumpar cartea fara puncte-puncte. Si basca, pentru ca imi place rau cum scrieti, o sa mai caut si altceva. 

Revenind la carte, ignorand puncte-punctele, cata dreptate aveti! Da, “cartea seamana a tarani, a oameni din mahalale carciumi, a Dunare si Panait Istrati”. Da, stiti sa culegeti ce e mai frumos din oameni s din viata lor. 

Da’ stiti ce mai seamana cu ce? A lu Mohreanu seamana cu Niculaie Moromete, asa cum l-am visat mereu, asa cum mi-as fi dorit sa-l inchipuie Marin Preda; Che Andrei cu bunicul meu, lipovean pescar de langa Galati, Dumnezeu sa-l ierte!; viata satului cu un bors de peste, facut tot de bunicul, cu ardei iute iute iute, sa sfaraie limba si sa mearga rachia. 

Iar scriitura dumneavoastra, domnule Fanus Neagu, seamana cu o zi petrecuta pe malul Dunarii, cu undita in apa si cu carligul infipt in buza stiucii, cu firul intins la maxim, cu stiuca scapand salbatica din carlig si cu dezamagirea pescarului, care stie ca i-a scapat rasolul, da ce fain o fost sentimentul ala, cand mai avea putin si o tragea la mal. 

Sa mor io, ca froomuos mai scrieti!

Idiotul- Dostoievski

Cred ca am incercat sa citesc “Idiotul” pentru prima oara acum vreo 2 ani. Si nu prea mi-a placut. Adica, pentru mine, literatura rusa a inceput pe la 12 ani cu golanii lui Gorki si s-a terminat pe la 14 ani cu povestioarele lui Turgheniev. Dupa care am trecut pe literatura engleza si franceza..Si nu m-am mai intors.

I know what you think…Oh my God! It is Dostoievski, you ignorant, Do-sto-iev-ski!(oare asa se silabiseste?:D). Da, stiu, e Dostoievki, e “Idiotul” dar daca mie nu mi-a placut acum 2 ani eu ce sa fac? Dragoste cu de-a sila nu se poate. Asa ca mai incerc odata… Promit ca de data asta o sa duc pana la capat cartea, nu ca data trecuta cand am aruncat-o dupa primele 200 de pagini.

Si dupa ce o termin ii trag o concluzie din aia, beton. E, cacat, probabil ca nu o sa imi placa nici acum.

Later edit: nu, nu am terminat-o. Ma chinui de 2 saptamani sa termin primul volum si nimic. There is no chemistry between us. Realizez ca e o carte scrisa extraordinar de bine, dar pur si simplu nu reusesc sa ma concentrez. Asa ca o sa zic pas.

Later then “Later edit”: am terminat “Idiotul”!!!! Mi-au fost necesare aproximativ 48 de ore din care o repriza de vreo 6 ore de citit incontinuu. Dupa ce am terminat-o au mai trecut vreo 3 ore pana sa imi revin si sa ies din text. Cu mana pe inima spun ca e una din cele mai grele carti pe care le-am citit vreodata. Dostoievsky e extraordinar, asta au spus-o multi altii inaintea mea, eu abia acum reusesc sa descopar si abia astept sa mai citesc ceva scris de el, sa vad daca reusesc sa fac fata.

Lectura cartii se aseamana cu cucerirea Everestului. Cu cat ma apropriam de finalul cartii cu atat mai mult mi se parea ca  nu o sa reusesc sa o termin vreodata; imi mentin parerea din comentariu, e o carte groaznica de citit, efectiv m-a terminat psihic.

O sa trebuiasca sa mai citesc ceva carti de povesti si aventuri ca sa ma pot incumeta sa mai citesc ceva de musiu’ Dostoievski.  Glumesc desigur, dar incerc sa explic prin ce am trecut alea 2 zile:))